Ediţia a IV-a 2011

, Despre

Ţara mea adoptivă

Bogdan-Alexandru Stănescu

Bogdan-Alexandru Stănescu

Emma Bovary. O duduie care locuieşte în sîngele fiecăruia dintre noi, fie că vrem s-o recunoaştem, fie că nu… Mai abitir înrudiţi cu celebra doamnă din Tostes sînt scriitorii, numai că aici ceea ce pare ridicol în cazul „oamenilor de rînd“ se transformă în chiar raţiunea meseriei pe care o practică. Asta pentru că nu poţi proiecta lumi, nu poţi imagina destine, fără a trăi în permanenţă dorinţa de a fi altcineva. De bovarism ţine şi încăpăţînarea cu care organizăm acest Festival, ajuns la a patra ediţie. Dar, ca să ajungem la tema noastră, am vrea să aflăm de la invitaţii noştri care le este ţara adoptivă.

Paul Bailey a adoptat, deja de 20 de ani, o ţărişoară din sud-estul Europei, despre care ni se spunea în manualele şcolare că ar avea forma unui peşte. Personajele sale, deşi împart pîinea amară a exilului, sînt români bîntuiţi de fantomele trecutului, fantome proiectate de spectrul general al unei „ţări de bestii“. De ce o vedetă a operetei îşi simte cariera internaţională ca pe o mare ratare, de ce trecutul izbucneşte cîteodată din ţara bestiilor şi poate distruge viaţa unui om de valoare, dar şi a celor care îi sînt apropiaţi?

Cel care are norocul de a vorbi cu Mircea Cărtărescu despre literatura americană va observa în ochii săi o lucire pe care doar adevărata pasiune o poate naşte. Este şi aceasta o altă formă de adopţie, credem noi. Eşti adoptat de literatura pe care o iubeşti şi o adopţi, la rîndul tău, atunci cînd începi să scrii. În acelaşi timp, Mircea Cărtărescu este unul dintre scriitorii români care se simt confortabil în orice cultură, un homo universalis, aşa cum manualele ne-au învăţat că nu se mai fabrică în zilele noastre…

A doua seară a Festivalului e dedicată prozei scurte, o adevărată damă de provincie pe care se spune că publicul larg o ocoleşte, dar la care foarte mulţi rîvnesc. Da, pentru că e sofisticată, în ciuda aparenţelor, pentru că ştie cum vine treaba, pentru că, nu-i aşa, a cunoscut bărbatul, deşi nu a fost măritată, după gura tîrgului… Ca apărător al onoarei, avem un tînăr scriitor croat, Roman Simić, care continuă să trăiască în ţara sa (spre deosebire de mulţi alţi conaţionali, care, obligaţi de această Mare Damă numită Istorie, au fost forţaţi să scrie în altă limbă), să creeze şi să coordoneze un festival de literatură dedicat unei specii, la rîndul ei exilate din circuitul marii afaceri editoriale: proza scurtă.

Lui i se alătură un fenomen al pieţei de carte din marea insulă, pe numele său Declan Meade, un om care de ani buni de zile se încăpăţînează să promoveze, atît prin intermediul unei reviste (The Stinging Fly), cît şi prin cel al unei edituri, Cenuşăreasa numită proză scurtă. Împreună cu ei, Lavinia Branişte, o tînără prozatoare din România, care a debutat în proză anul acesta, în cadrul unei edituri foarte curajoase, şi la fel de tinere, şi care ni se oferă pe post de studiu de caz.

A treia seară, cea mai eterogenă, îl are pe lista invitaţilor pe scriitorul bulgar Georgi Gospodinov, a cărui primă carte în limba română tocmai a fost lansată. Despre literatura bulgară, un critic literar, ca preambul al unei cronici despre Roman natural, spunea că ar fi ultima terra incognita dintre literaturile estului europei. Ea are parte de aceeaşi izolare pe care o cunoştea literatura română acum cîţiva ani. Este, oare, literatura bulgară progenitura unui postcolonialism pe care nu vrem să-l acceptăm?

Alături de el, un scriitor care este deja cunoscut publicului român: romancierul şi editorul francez Jean Mattern – îl provocăm să ne vorbească despre acest adevărat melting pot în care s-au adunat atîtea şi atîtea origini şi din care a rezultat un scriitor de o sensibilitate aparte şi un editor respectat în întreaga lume. Cel mai recent roman al său, Lapte şi miere, este iarăşi o apariţie nouă pe piaţa de carte autohtonă.

Adina Rosetti, autoarea deja celebrului Deadline, ne oferă portretul alienatului în societatea contemporană, a corporaţiilor, a aşa-zisului occidentalism infuzat cu forţa în venele unui popor de, nu-i aşa?, poeţi… Care e ţara ei adoptivă? Am putea spune că propria literatură, însă sîntem convinşi că ne aşteaptă răspunsuri mult mai interesante din partea autoarei.

Ultimul nostru invitat, scriitorul basarabean Mihail Vakulovski, cunoaşte despre literatura română probabil mai multe decît majoritatea colegilor săi din partea asta a Prutului. În cazul lui, tindem să spunem că ţara adoptivă este într-adevăr una literară, o zonă magică unde două teritorii care împart, după unii, aceeaşi limbă, formează acea ţară adoptivă pe care o discutăm.

Cel mai important lucru, însă, este faptul că timp de trei zile, atît publicul, scriitorii invitaţi, cît şi organizatorii şi-au găsit o ţară adoptivă ideală: Muzeul Ţăranului Român.

Mulţumim sponsorilor noştri:

Sponsor FILB IV, Bistro Puerto Café

Sponsor FILB IV, Bistro Puerto Café

Sponsor FILB IV, Hotel Arc de Triomphe

Sponsor FILB IV, Hotel Arc de Triomphe

Sponsor FILB IV, Blue Air

Sponsor FILB IV, Blue Air