Ediţia a VI-a 2013

, Despre

FILB 6. O istorie personală

Oana Boca

Oana Boca

Cel mai tensionat moment din debutul FILB a fost apariţia viespii.

Eram în rapida Tulcea-Sulina, eu, BAS, Marc, Vasile şi soţia lui, Simona. Cînd am văzut cum viespea dă tîrcoale copilului meu de 5 luni, pur şi simplu am luat-o razna: îmi era teamă că o să-l înţepe, Marc se va dovedi alergic la înţepături, va intra în şoc anafilactic, iar la Sulina unicul punct sanitar va fi închis. I-am înnebunit pe toţi cu scenariul ăsta, o oră şi jumate, adică tot drumul. Cînd am trecut puntea dintre rapidă spre trotuarul din Sulina, am respirat cu toţii uşuraţi, admiţînd că totul a fost cum nu se poate mai normal: eu m-am dovedit a fi, încă o dată, paranoică. Totuşi, cu toţii, ştiam foarte bine că eu, de fapt, sînt o fată curajoasă: în fond, eram una dintre puţinele mame care au avut nervi să meargă în Deltă cu un copil de 5 luni.

Ideea de a iniţia FILB ne-a venit după vreo două zile, în curte la Haşuca, în timp ce mîncam borş de peşte, ascultam muzică lipovenească, iar Haşuca se străduia să înţeleagă cum adică editor, ce meserie e asta.

Ce a urmat ştie toată lumea: 5 ediţii frumoase ale unui festival care a crescut mai repede decît am reuşit noi să-i găsim o strategie financiară de supravieţuire. Poate că acesta este şi motivul pentru care, an de an, din septembrie pînă în noiembrie, eu trec prin faza „viespea”, pentru ca a doua zi după finalul fiecărei ediţii să aud muzică lipovenească, vocea Haşucăi, zgomot de valuri şi rîsul molipsitor al lui Vasile.