Mihai Radu

, Ediția a VII-a 2014, Invitați

mihai radu becapMIHAI RADU are 36 de ani şi a absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Este jurnalist la săptămînalul Caţavencii. În anul 2013 a publicat, împreună cu Simona Tache, cartea Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut. Debutează în proză cu romanul Sebastian, ceilalţi şi-un cîine (Editura Polirom, 2014).

„Cu un instinct artistic sigur, Radu e satiric, fără să pice în capcana mizerabilismului, şi realist, cu sare și piper. Recunoşti lumea din romanul lui, dar o şi redescoperi dintr-o perspectivă care îţi zgîndăreşte în permanenţă curiozitatea şi care te face să admiţi că la asta nu te gîndiseşi. Ernst Jünger spunea că îţi dai seama de talentul unui prozator dacă se pricepe să descrie un măr. Cred că la fel stau lucrurile cu autorul lui Sebastian… cînd îţi povesteşte o stradă sau un cartier pe care le ştie toată lumea. Dacă recunoşti lucrurile şi-atît, dai din cap că aşa e, apoi ridici din umeri a şi ce-i cu asta?! Radu şi personajele lui, în special Sebastian, protagonistul, te trag dincolo de coaja cunoscută a lucrurilor într-o expediție insolită care te prinde din primele pagini, cu observaţii acide, de un umor irezistibil.” (Cristian Teodorescu)