Cristian Teodorescu

Cristian Teodorescu

Cristian Teodorescu (n. 1954, la Medgidia, pe atunci raion în Regiunea Dobrogea). A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti în 1980. Debutează în 1981cu o povestire în revista Tribuna, iar editorial, în antologia Desant ’83 (Cartea Românească, 1983). În 1985 îi apare volumul de povestiri Maestrul de lumini (Cartea Românească), care îi aduce Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor, Premiul UTC şi Premiul Fundatiei „Liviu Rebreanu”. În 1988 publică romanul Tainele inimei (Cartea Românească), premiat de Academia Română în 1990. În 1991, publică Faust repovestit băieţilor mei, Petre şi Matei (Ed. Alex). Volumul de proză scurtă, Povestiri din lumea nouă, 1996 (RAO), primeşte Premiul USR. Urmează alte două volume de povestiri, Îngerul de la benzinărie, în 2002 (Paralela 45), Maestrul de lumini şi alte povestiri, 2004 (Curtea Veche). În 2005, reeditează Tainele inimei la Cartea Românească, iar în 2009 publică Medgidia, oraşul de apoi (Cartea Românească), volum distins cu Premiul pentru Proză al U.S.R. pe anul 2009, Premiul Naţional de Proză Ziarul de Iaşi (2009) şi Premiul pentru cel mai valoros roman, în cadrul Colocviilor Romanului Românesc, Alba Iulia. Traduceri ale povestirilor sale apar în antologii de proză scurtă din Olanda, Rusia şi Statele Unite.