Adina Rosetti

Adina Rosetti

Adina Rosetti s-a născut în 1979, la Brăila. A absolvit în 2001 o facultate economică la Universitatea Româno-Americană, apoi un curs postuniversitar de Jurnalism la Universitatea din Bucureşti.

Din 2004 a început să scrie reportaje şi articole la Dilema Veche şi, apoi, la Dilemateca. A lucrat timp de doi ani la Time Out, perioadă în care a bătut Bucureştiul în lung şi-n lat, încercînd să-i descopere secretele şi poveştile. Din 2008, este redactor la revista ELLE, unde, atunci cînd nu intervievează psihologi pe tema tainelor sufletului feminin, se ocupă de agenda culturală. A primit premiul „Tînărul Jurnalist al Anului 2007“ (secţiunea Cultură).

A debutat cu romanul Deadline (Curtea Veche Publishing, 2010), considerat de critici una dintre cele mai bune cărţi ale anului.

„Dramă middle class care surprinde toate obsesiile tehno-eco-bio ale unei generaţii captive între munca de birou şi viaţa de blog, Deadline este, prin construcţia inteligentă şi sofisticată a unei poveşti cu mai multe planuri, prin stilistica variată şi bine stăpînită, plus cîteva găselniţe reuşite, un debut remarcabil şi unul dintre cele mai bune romane ale anului.“ (Marius Chivu)