Mátyás Dunajcsik s-a născut în 1983, la Budapesta, şi a absolvit studii de estetică şi literatură franceză în 2011. A activat, de-a lungul anilor, ca interpret, traducător, blogger, dramaturg, critic literar, poet şi ca organizator al unui festival de teatru în Cipru. În prezent este redactor-şef al editurii maghiare Libri. A participat la numeroase proiecte literare, printre care Odysee du Danube (2007), programul Die Junge Akademie, al Academiei de arte din Berlin (2009) – la recomandarea lui Peter Esterházy -, sau la European Writers’ Parliament (2010), în Istanbul. A debutat în 2007 cu antologia de proză scurtă Repulesi Kezikdnyv (Manualul zburătorului), pentru care i s-a decernat premiul Brody Sándor. În 2010 a publicat volumul ilustrat Berlin Aliata Fold (Pământul de sub Berlin), povestea unui tânăr care colindă metroul berlinez, în încercarea de a reface traseele zilnice ale tatălui său decedat.
„Eseul este, pînă la urmă, un simplu joc – o legătură de scurtă durată cu cititorul, în timp ce romanul, în cel mai rău caz, este o căsnicie, iar în cel mai bun – o poveste de iubire plină de pasiune.” (Mátyás Dunajcsik)