Will Self (n. 1961) a studiat la Exeter College, Oxford. A debutat în 1991 cu volumul de povestiri The Quantity Theory of Insanity (distins în anul următor cu Geoffrey Faber Award), căruia i-au urmat, într-o succesiune rapidă, romane, povestiri şi nuvele ce s-au remarcat printr-o inventivitate lexicală rară şi o ironie incisivă, a căror trăsătură comună este, aşa cum o descrie autorul însuşi, preocuparea pentru „oroarea ascunsă în sînul cotidianului”. Dintre acestea, amintim: Cock and Bull (Cucul şi pupăza, 1992; Polirom, 2007), My Idea of Fun (Cum văd eu distracţia, 1993), Great Apes (Măreţele maimuţe, 1997; Polirom, 2009), How the Dead Live (Cum trăiesc morţii, 2000, nominalizat la Whitbread Novei of the Year Award, Humanitas, 2007), The Book of Dave (Cartea lui Dave, 2006; Polirom, 2010). Printre romanele publicate în ultimii ani se mai numără The Butt (2008), Walkingto Hollywood (2010) şi Umbrella (2012). Will Seif colaborează regulat cu ziare britanice importante, printre care se numără Evening Standard, The Independent, The Observer şi New Statesman. A mai publicat trei volume de eseuri şi articole: Junk Mail (1995), Sore Sites (2000) şi Feeding Frenzy (2001).